REZUMAT: |
Studierea istoriei Daciei romane - un domeniu „clasic\" al istoriografiei
româneşti - a cunoscut, în secolul de curând încheiat, perioade de un deosebit
interes ilustrate de rezultate ştiinţifice de valoare. Dincolo de modă şi
circumstanţe, cercetarea romanităţii Daciei a rămas o constantă a istoriografiei
româneşti. Domeniul a fost ilustrat de profesori de statura unui Vasile Pârvan,
Constantin Daicoviciu, Dumitru Tudor, de savanţi precum Mihail Macrea, Ion I.
Russu, Bodor Andras, Nicolae Gostar, de cercetărori înzestraţi ca Buday Arpád,
Vasile Christescu, Grigore Florescu, Emil Panaitescu, Octavian Floca, Ion
Berciu, Kurt Horedt, Gh. Popilian – pentru a menţiona doar câţiva dintre cei
trecuţi în nefiinţă. În acest context sunt de remarcat importantele contribuţii
ştiinţifice ale unor prestigioşi istorici străini ca A. Alfoldi, E. Ritterling, A. Stein, J.
Szilágyi, G. Forni, R. Syme, B. Gerov, A. Dobo, J. Fitz, W. Eck, H. Wolff, K.
Strobel.
Anii comunismului naţionalist românesc – când istoriografia a fost
controlată şi instrumentalizată – au lăsat urme funeste şi asupra istoriei şi
arheologiei Daciei Romane, cu deosebire din punct de vedere instituţional prin
desfiinţarea învăţământului superior de studii clasice după 1948 şi printr-o anume
„politică a cercetării\". Contactele cu lumea savantă din Europa şi cu noutăţile în
materie au fost sporadice. In pofida tendinţei de minimalizare a romanităţii
(consecinţă directă a ideologiei oficiale care accentua thraco-dacismul românilor)
în această perioadă funestă au apărut lucrări de referinţă privitoare la Dacia
romană. Sintezele de istorie a Daciei romane - în evident progres de la o
generaţie la alta - reflectă, deopotrivă, nivelul documentaţiei şi preocupările
autorilor, dar şi o anume „politică a cercetării\". Aceste valoroase sinteze, cu
concluzii corecte în ansamblul lor, au pus în lumină procesele istorice majore -
asimilare, integrare, romanizare - şi au încercat să evidenţieze particularităţile
unicei provincii nord-dunărene a Imperiului Roman. [...]
|
|