| REZUMAT: |
INTRODUCERE. Fără a intra în detalii asupra naturii, valabilităţii sau utilizării
teoriei generaţiilor în practica curentă, o abordare din această
perspectivă a schimbărilor petrecute în istoriografia română de la
finele secolului XIX şi începutul celui următor ar putea adăuga cîteva
elemente fundamentale în descifrarea motivaţiilor şi mecanismelor
care au dus la impunerea unei \"noi şcoli\" istorice (\"şcoala critică\''\''), a
strategiei în acapararea şi controlul domeniului vreme de aproape
trei decenii.
Demersul nu este întîmplător şi nici singular în această
direcţie. S-au evidenţiat deja suficiente motivaţii şi aspecte din
evoluţia şcolii critice, cu implicaţii majore şi de lungă durată în
prefacerea disciplinei. O reluare a subiectului însă, printr-o lectură în
filigram şi o abordare ceva mai nuanţată, răspunde necesităţii de a
cunoaşte deopotrivă şi mecanismele subtile, deseori de culise, ce au
constituit resorturile intime ale unor schimbări nu numai în domeniul
istoriei, ci al culturii în general. [...]
|
|
