REZUMAT: |
Cumpărați cartea în format tipărit.
Contextul profesional ne permite să ne punem în valoare atât cunoștințele dobândite în anii de formare inițială, cât și latura creativă sau anii de experiență dobândită la catedra. Profesia didactică și, cu precădere, cea desfășurată în învățământul preșcolar presupune o îmbinare cu măiestrie a responsabilității profesionale cu empatia, spiritul ludic, spiritul de observație sau atitudinea pozitivă.
Știm deja că profesia de educator/ profesor în învățământul preșcolar este una pe cât de solicitantă, pe atât de plină de satisfacții. Responsabilitățile multiple ale cadrelor didactice includ supravegherea copiilor, ghidarea dezvoltării acestora astfel încât să le asigure premisele reușitei în școala primară, realizarea proiectelor de activitate adecvate vârstei, sprijinirea procesului dezvoltării abilităților sociale și emoționale prin activități ghidate, evaluarea activității preșcolarilor și nenumărate alte sarcini programate sau inopinate.
|