REZUMAT: |
Împreună cu celebra D.Hilbert/P.Bernays, Grundlagen der Mathematik (Fundamentele Matematicii), volumul de față, D.Hilbert/W.Ackermann, Principiile Logicii Matematice, reprezintă un punct de referință în investigațiile fundamentale din domeniul logico-matematic, cu un impact considerabil asupra rezultatelor de astăzi. Toate problemele cheie ale logicii de ordinul întâi (calculul propozițional, calculul clasial, calculul restrâns al predicatelor), la care se adaugă un capitol despre calculul extins al predicatelor, sunt exemplar elaborate într-un dublu registru; sintactic si semantic. Atât pentru calculul propozițional cât și pentru calculul restrâns al predicatelor construcția lor axiomatică este însoțită de teoremele aferente, demonstrate integral cu o claritate exemplară. Similar, (meta)teoremele privitoare la proprietățile sistemelor axiomatice (consistența, independența și completitudinea) sunt demonstrate în forme devenite astăzi standard.
Câmpul tematic investigat, relevanța științifică a rezultatelor conținute, concizia și claritatea elaborării, toate acestea fac din Principiile Logicii Matematice, elaborată de D.Hilbert și W. Ackermann, o creație remarcabilă în domeniul logico-matematic, accesibilă nu doar specialiștilor, ci și unui public mai larg interesat de acest spectru conceptual. |