ŢÂRĂU Virgil, COSMA Ghizela
CONDIŢIA FEMEII ÎN ROMÂNIA ÎN SECOLUL XX

 
  ISTORIE, FILOSOFIE
   
  973-610-127-4
  2003
 
  DISPONIBIL LA CERERE
  buc. add to cart
   
REZUMAT: Introducere. Rezultat al activităţilor derulate în cadrul unui grant de cercetare asumat de către un colectiv de tineri cercetători (cadre didactice şi doctoranzi cu frecvenţă), din cadrul Facultăţii de Istorie şi Filosofie, Catedra de Istorie Contemporană şi Relaţii Internaţionale, prezentul volum reuneşte o serie de studii de caz dedicate condiţiei femeii în România secolului XX. În condiţiile în care cercetarea acestui domeniu se află doar la începuturi în România, colectivul de cercetare nu şi-a propus o abordare sintetică şi exhaustivă a acestei problematici, ca urmare, studiile realizate nu prezintă o abordare unitară din perspectivă metodologică sau din cea a surselor, diversitatea şi cazuistica fiind caracteristică demersurilor istorice din acest volum. Tratarea secvenţială şi punctuală a problematicii referitoare la acest subiect, nu reprezintă decât o încercare de a suscita interesul cercetătorilor asupra evoluţiei condiţiei femeii din România, mai ales în condiţiile în care există destul de puţine încercări de abordare din perspectivă istorică a acestei chestiuni, aceasta şi pentru că subiectul a intrat mai degrabă în preocupările antropologilor sau politologilor, insistându-se mult pe problematica istoriei recente. Tocmai de aceea, ne-am propus să introducem în circuitul ştiinţific noi informaţii, care să permită conturarea unei evoluţii istorice extrem de complexe, ce se încadrează în cursul firesc al modernizării societăţii româneşti în secolul XX. Reconstituirea poziţiei femeii în societatea românească în baza informaţiilor provenite din sursele istorice ale epocii (presa cotidiană şi săptămânală, revistele de specialitate, buletinele societăţilor de femei, arhive centrale şi locale, interviuri şi anchete de istorie orală, etc.) va contribui în mod nemijlocit la cunoaşterea mai nuanţată a acestei problematici complexe. Majoritatea temelor abordate în acest volum sunt relativ noi în peisajul istoriografie, unele dintre acestea nefiind până în prezent în atenţia istoricilor. [...]