| REZUMAT: |
Conceptele de chip și asemănare nu se referă doar la
o etapă cronologic istorică strictă, ci exprimă paradigma
dumnezeiască și sensul eshatologic al acestei
creații divine. Dacă ne gândim și la expresia extrem de sugestivă
a Sfântului Grigorie al Nyssei că omul are o scânteie divină,
atunci putem să spunem că sufletul este realmente o componentă
afirmativ anastasică a făpturii umane, că această scânteie
este începutul arderii noastre spre curățire și spre așezarea
noastră în vederea lui Dumnezeu. O definire a chipului lui
Dumnezeu întipărit în om și o implicare a nemuririi omului
în această calitate a lui a dat-o Sfântul Atanasie cel Mare. El
susține mai întâi că Dumnezeu a dat omului nu numai existenta,
ci și capacitatea de cunoaștere. De aceea „le-a dăruit oamenilor
ceva mai mult, adică nu i-a creat pur și simplu ca pe
niște animale neraționale (necuvântătoare), ci i-a făcut după
chipul Său, împărtășindu-le ceva și din puterea Cuvântului
(Logos-ului) Său, pentru ca, fiind ca un fel de umbre ale Cuvântului
și fiind raționali (cuvântători), să se poată menține
pururea în fericire, trăind în rai viaţa cea adevărată și anume
cea a sfinților. |
|
