STADOLEANU Carmen
Problema fericirii: perspective fenomenologice

 
  ISTORIE, FILOSOFIE
   
  978-606-37-2124-3
  2024
 
  DISPONIBIL LA CERERE
  buc. add to cart
   
REZUMAT: Cu toate că fericirea și nefericirea au existat încă dinainte ca omul să reflecteze asupra lor, începând cu Socrate se produce o revoluție intelectuală care deplasează accentul de la o filosofie a naturii către o filosofie a omului, astfel încât „filosofia se recentrează asupra problematicii omului, deci asupra scopului fericirii”, consideră Comte-Sponville. În Grecia Antică era important raportul fericire-virtute; pentru Aristotel, fericirea era „lucrul cel mai bun, cel mai frumos și cel mai plin de plăcere” și totodată era „o anumită activitate a sufletului conformă cu virtutea perfectă”. Astfel, fericirea se afla în relație cu binele, nu putea exista fericire în absența virtuții, după cum bine remarcă Comte-Sponville, „esența gândirii grecești clasice se află în acest joc al teoriei binelui suprem, care unește maximum de fericire cu maximum de virtute”.