| REZUMAT: |
Ştiinţele educaţiei fac parte din acea categorie de discipline care trebuie să îşi reconsidere periodic principalul obiect de studiu: procesul de predare şi învăţare. Această reconsiderare e determinată de caracterul dinamic al predării şi învăţării, de faptul că trăsăturile definitorii se modifică substanţial de la un moment istoric la altul. Să luăm, de pildă, rolul profesorului. Până nu demult, profesorul apărea în faţaelevilor ca principala bază de cunoştinţe despre o anumită disciplină. El avea cunoştinţele, cărţile, studiile, articolele care spuneau ce e relevant în disciplina respectivă; el trebuia adresat, „accesat" - ca să folosim un termen din tehnologia informaţiei - dacă cineva dorea să înveţe. în ultimii ani însă rolul său s-a schimbatfundamental, datorită democratizării fără precedent a accesului la cunoştinţe. Aceleaşi cunoştinţe pe care profesorul ţi le predă la curs le găseşti pe alte câteva sutesau mii de 11 site-uri de pe Internet. O carte rară care, până nu demult, o găseai doar în biblioteca personală a profesorului, acum e accesibilă printr-o simplă apăsare pe taste în zeci de biblioteci virtuale. Ca atare,cunoştinţele care în urmă cu câţiva ani puteau fi accesate numai prin profesor la orele de curs, acumsunt accesate graţie tehnologiei informaţiei oricând, la orice oră din zi sau din noapte, pe zeci şi sutede locaţii din spaţiul virtual.în aceste condiţii, rolul profesorului ca bază de cunoştinţe se reduce dramatic. El devine mai degrabă o călăuză, un ghid, care spune ce e relevant, ce e valoros şi ce nu prin oceanul de informaţii la care putem avea acces cu atâta uşurinţă. El trebuie să ofere mai degrabă experienţe de învăţare, trăiri emoţionale intense, despre miracolul unei descoperiri, despre eleganţa unei ecuaţii, despre „plăcerea textului", cum ar spune R. Barthes.Cartea de faţă este o astfel de reconsiderare a rolului profesorului - văzut ca antrenor - şi a tehnicilor de învăţare eficientă. Ancorată în cercetări recente, ea invită, cu acribie şi pertinenţă, la o nouă reflecţie asupra propriilor noastre practici de predare. Căci nu este cale mai bună de a-ţi spori expertiza într-un domeniu decât reflecţia permanentă asupra propriei practici. |
|
