| REZUMAT: |
INTRODUCERE. „Un nou răsărit de soare\" au numit românii din Transilvania momentul cotiturii politice din octombrie 1860, când în Imperiul Habsburgic se instituie un regim constituţional liberalist. începea, într-adevăr, în istoria acestei provincii - teritoriul celei mai avansate penetrări a puterii imperiale spre Sud-Estul continentului, zona sa strategică cea mai importantă în această regiune dar în acelaşi timp şi cea mai săracă cu excepţia Bucovinei, spaţiul multietnic, multiconfesional, multicultural a cărui guvernare a suscitat întotdeauna mari probleme -, o perioada cu o configuraţie aparte, cu totul deosebită faţă de absolutismul care se prăbuşea, cu totul diferită faţă de dualismul a cărui negociere va începe patru ani mai târziu. O perioadă de o debordantă mişcare a vieţiiu publice în care se decantează, deopotrivă pentru români ca şi pentru maghiari şi saşi, avatarurile trecutului feudal încă atât de apropiat, elanurile mari ale revoluţiei, decepţiile înfrângerii ei, urmările dureroase ale unui pustiitor război civil, resentimentele lungului deceniu represiv al absolutismului, jubilaţia colapsului acestuia, speranţele unui nou început de drum.
Străbatem, astfel, anii în care naţiunile transilvănene, mereu în căutarea unor garanţii constituţionale care să le asigure identitatea şi dezvoltarea, reiau cu o nouă vigoare disputa veche, de dinaintea revoluţiei, privind reconstrucţia politică internă a patriei comune, potrivit normelor liberale ale lumii moderne. Se pune în discuţie însăşi autonomia acesteia în cadrul Imperiului, tranşată faptic de puterea stăpânitoare după capitularea de la Siria prin reinstituirea vechiului ei statut, dar contestată de maghiari cu aceeaşi ardoare cu care românii şi saşii îi luau apărarea. [...]
|
|
