REZUMAT: |
Aşa cum pentru mai marii sociologiei – Spencer, Durkheim, Merton, sau chiar Habermans şi alţii – problema solidarităţii este centrală în concepţia lui Rorty. Viziunea pragmatică a acestuia se îndepărtează de caracteristicile epocii lui Durkheim, unde teoria sociologică apela la fundamente filosofice şi în consecinţă, nu interpretează solidaritatea ca rodul unui demers reflexiv în urma căruia o descoperim/evidenţiem cu ajutorul gândirii, ci ca pe ceva ce se constituie în sânul comunităţilor umane. Rorty va subordona gândirea individuală, incluzând aici şi pe cea filosofică (şi o percepe ca pe o consecinţă a) unei comunităţi solidare în prealabil constituite. Spre deosebire de el, Heidegger pune un accent mult mai mare pe rolul gândirii individuale. |
|