| REZUMAT: |
Această lucrare pornește de la ideea necesității unei abordări critice de sinteză a metaforei lacrimii, motivate de frecvența și importanța acesteia în poezia românească. Recitind poemele, care valorifică în mod deosebit tropul
în discuție, avem sentimentul că ne aflăm în fața unui tezaur viu. Acesta „vorbește” el însuși și „pledează”, prin argumentele forte ale versurilor, în favoarea recunoașterii uimitoarei sale diversități, neexplorate încă. Întrucât, potrivit cercetărilor noastre, nu există o asemenea lucrare și, având ca motivație un interes special și constant pentru acest subiect, ne manifestăm încrederea în oportunitatea prezentului demers critic. |
|