REZUMAT: |
Lucrarea Didactica artelor vizuale reprezintă un suport informativ pentru studenţi, viitoare cadre didactice, privind dobândirea unor cunoştinţe şi deprinderi specifice activităţii de predare. Alături de prezentarea conceptelor şi teoriilor privitoare la predare-învăţare în arealul artelor plastice, avansăm problematizări, interpretări proprii şi propuneri pentru operaţionalizare a unor tehnici de specialitate în direcţia metodelor ce caracterizează practica învăţării artistice plastice. Sursa de inspiraţie pentru această carte a fost numeroasele relatări scrise de alţii (din domeniul ştiinţelor educaţiei şi artelor vizuale), dar unele dintre metode, detalii explorate sunt propuse de noi într-o manieră care are ambiţia să implice cursantul, aflat în faza de pregătire iniţială, în formarea spiritului reflexiv şi în dezvoltarea capacităţii de deschidere interpretativă. Unele metode şi practici descrise au menirea să genereze întrebări, soluţii şi răspunsuri din partea studenţilor, prin punerea faţă în faţă a unor perspective
diferite. Nu există “reţete didactice” prescrise, valabile pentru toate situaţiile reale, ceea ce există în clasa de elevi sau în atelierul de creaţie. Există doar căi posibile de adaptare şi aplicare a unor soluţii personalizate, corespunzătoare diferitelor circumstanţe. |
|