| REZUMAT: |
Obiectul din lumnea exterioară aflat la o distanţă suficient de mare ne apare ca o imagine de un tip particular : nu
este o imagine‐reproducere, ci o imagine a sa înseşi ; obiectul este imaginea sa, imaginea este chiar obiectul. Obiectul ni se dă, la urma urmelor, ca o imagine bi‐dimensională. Pomul înflorit din grădina mea, ca şi cel din grădina lui Husserl, nu are, din această perspectivă, profunzime. Tot ceea ce este destul de departe astfel
că mâna mea nu îl poate atinge – cu atât mai mult cu cât o fereastră se interpune – are această caracteristică de a apărea ca o suprafaţă, Eu ştiu că ramurile lui se întind în toate părţile, dar asta nu mă împiedică să îl văd ca pe un tablou sau o fotografie. Este vorba aici de o vedere fenomenală sau fenomenalizantă, căci gandirea nu intervine pentru a adăuga semnificaţii. |
|