| REZUMAT: |
Învățământul superior românesc este (o știe toată lumea) supus unor multiple presiuni care îl obligă la o reformă reală: cea a conținuturilor. Nu doar că numărul potențialilor studenți a scăzut ca urmare a unor dinamici demografice binecunoscute, dar dificultățile economice de după 2008 au modificat atât așteptările cât și logica deciziilor deopotrivă la nivelul cererii de calificări și la nivelul cererii de competențe. Familiile și tinerii, pe de-o parte, și angajatorii, pe de altă parte, sunt mai prudenți din punct de vedere economic: tinerii și părinții lor chibzuiesc atent beneficiile economice și sociale ale deciziilor lor de carieră, iar angajatorii evaluează cu mult mai mare atenție plusul de competitivitate pe care un nou angajat îl aduce. În noua realitate economică săracă în
lichiditate, marcată de austeritatea alocărilor bugetare, chiar și instituțiile din sectorul public și cele non-profit sunt constrânse să evalueze cu atenție eficiența utilizării resurselor umane. Relevanța pentru piața muncii a conținuturilor transmise prin cursurile universitare a crescut astfel semnificativ în importanță, ghidând în mare măsură și evaluările din partea potențialilor studenți, dar și pe cele din partea beneficiarilor universităților – angajatorii resursei umane formată de acestea. |
|