REZUMAT: |
Așa după cum bine se știe, deviza Universității Babeș-Bolyai este „Tradiție și Excelență”, sintagmă ce definește cel mai bine istoria seculară a instituției de învățământ superior din inima Transilvaniei. Deopotrivă cadrele didactice și studenții formează o mare comunitate academică, o familie în care ambii parteneri se străduiesc să dezvolte împreună cunoașterea științifică, să ridice exigențele educative, pentru a avea între absolvenții noștri nu
numai savanți, dar și buni cetățeni ai României, ai Europei și ai lumii. De câțiva ani, câteva zeci de studenți (de la nivel licență și masterat) de la Universitatea Babeș-Bolyai se „încăpățânează” în fiecare an să-și sacrifice din timpul lor liber și să se organizeze în cadrul Colegiului Studențesc de Performanță Academică (CSPA).
În acest cadru, cei care au fost admiși pe bază de competiție au posibilitatea să-și prezinte rezultatele muncii lor, alături de colegi de la alte facultăți din UBB. Întâlnirile de la CSPA ale tinerilor colegi sunt importante nu doar pentru că reprezintă un barometru al nivelului de dezvoltare intelectuală și profesională al participanților,
dar ele favorizează cunoașterea interumană și cu personalități ale științei și culturii contemporane venite periodic (din diferite părți ale României sau din străinătate), să susțină prelegeri, să schimbe idei. |
|