| REZUMAT: |
Într-o societate poate prea încinsă de lupta pentru putere, întoarcerea la istoria autentică poate fi benefică pentru a mai îndrepta înțelegerea lucrurilor. Deși dogma democrației zice că istoria este făcută de poporul suveran, lucrurile nu stau întotdeauna așa, iar românii au primit nenumărate lecții usturătoare în acest sens.
Impulsul de a lovi pe cineva, fără să știi cine-l ține de lesă, s-a dovedit o mare greșeală tactică. De multe ori, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, înțelegând prin aceasta globalizarea, adică lumea întreagă. Poporul, oricât crede că e suveran, nu decide de unul singur. Când te apuci să faci tulburare, trebuie să te gândești dacă nu cumva încurci treburile altora, ale căror interese sunt, uneori, ușor diferite. Aceasta explică de ce istoria se scrie și se rescrie mereu de către fiecare generație, după exigențele științifice și metodologia timpului, dar și de interesele politico-economice ale momentului.
Există istorici grijulii, care simt nevoia să-și asume întreaga experiență umană, toate aspectele socialului, în căutarea unei istorii totale, a unei globalități integratoare, care să ofere explicații convingătoare despre om și societate. Aceștia sunt cei care propun ca instrument de lucru antropologia istorică, care, prin abordarea multidisciplinară, ar putea, în orizontul secolului XXI, să spargă plafonul și să împingă înainte și cu folos frontierele cunoașterii. |
|