| REZUMAT: |
O serie de cercetări inițiate ı̂n domeniul psihologiei cognitive și sociale au scos ı̂n evidență
faptul că percepția pe care cei mai mulți indivizi o au despre sine nu corespunde
deloc cu cea pe care o postulau unanim modelele tradiționale ale sănătății mentale, și
anume că auto‐percepția precisă și fidelă realității este un element esențial al sănătății
mentale. Rezultatul general al acestor cercetări a indus ipoteza că indivizii – ı̂n mod
sistematic – tind să ignore sau să minimalizeze informațiile negative referitoare la
sine, să acorde mai multe resurse cognitive informațiilor pozitive, iar la finalul acestui
proces apare efectul general „sunt mai bun ca media”. Bazându‐se pe sinteza acestor
cercetări, Shelly Taylor și Jonathan Brown (1988) au elaborat Teoria adaptării cognitive
care postulează că auto‐percepția, deviată ı̂n mod pozitiv, este caracteristică majorității
populației, iar cea conformă realității caracterizează persoanele care suferă de
depresie. Tendința de a vedea sinele ı̂n comparație cu alții ca prin niște ochelari cu
lentile colorate a fost etichetată ı̂n literatura de specialitate drept iluzii pozitive, iar
lipsa acestora drept realism depresiv. |
|