| REZUMAT: |
În 1203 o oaste de cruciați, plecată să se lupte în Țara Sfântă, a cucerit Constantinopolul
pentru a‑l reda basileului legiuit și, peste un an, l‑a recucerit spre folosul ei. Izbânda i‑a
surprins chiar și pe cruciați, dar urma supunerea imperiului și împărțirea lui după principii
pragmatice – „s‑a împărțit mai întâi conților și‑apoi oamenilor de seamă și se ținea seamă
cine‑i om mai bogat ori om mai de seamă și dac-avea mai mulți oameni de‑ai lui la oaste ca
să‑i dea mai mult pământ”, spune Clari –, folosindu‑se inclusiv datele furnizate de impecabila
birocrație bizantină. Numeroase teritorii distribuite șefilor cruciaților de împăratul latin
al Constantinopolului nu erau cucerite sau pacificate în acel moment, așa încât luptele vor
continua cu victorii de o parte sau alta, cu armistiții și alianțe vremelnice, cu înființarea și
dispariția de regate, principate, ducate, până la recucerirea Constantinopolului în 1261, și mai
apoi, cu înfruntări cu vechi sau noi dușmani, după cum s‑a învârtit roata istoriei. |
|