| REZUMAT: |
Încă de la apariția fenomenului uman în istorie, omul se confruntă cu misterul
prezenței răului în lume, al morții, cu injustiția, violențele, durerea, înstrăinarea și
calea exilului. Acestea ating paroxismul prin război: Războiul distruge. Războiul
desfigurează totul, inclusiv legătura dintre frați. Războiul este nebun, planul lui de
dezvoltare este distrugerea, spunea Papa Francisc.
În fața „răului”, oamenii au căutat o cale de scăpare ce a dobândit treptat dimensiunile
unei raționalizări psihologice cu valoare soteriologică, construind sisteme
etice, ideologii, vorbind despre eshaton, despre „cele de pe urmă” din perspectiva
frământărilor istorice, așteptărilor fericite sau a angoaselor care au „bântuit” prin
lumea ideilor imortalizată în patrimoniul cultural al omenirii. Istoricii cunosc răspunsul
culturii în fața marilor încercări din trecut, în timp ce științele socio-umane
descifrează mecanismele individuale și sociale din toate timpurile. |
|