| REZUMAT: |
H. Murray (2008) sugerează că ramura psihologiei care se ocupă cu studiul vieții
individului și cu factorii care influențează cursul vieții, care investighează diferențele
individuale și tipurile individuale ar trebui să fie denumită „personologie” și nu
„psihologia personalității”, aceasta din urmă fiind considerată o expresie tautologică.
Diferențele individuale sunt evaluate, în prezent, într-o nouă perspectivă (”idiotetică”),
aceea a respectării individualității fiecărui fenomen în parte astfel încât fiecare percepție,
emoție, cogniție sau acțiune este a unei persoane fără a compromite fenomenul
în general, care presupune în același timp, acomodarea cu diferențele individuale
fără a face din ele subiect de cercetare (McAdams, 1997).
Încă din perioada Antichității, scriitorii greci și-au pus întrebări referitoare la
numeroasele asemănări dintre oamenii care provin din aceeași cultură sau din culturi
diferite, dar în același timp au sesizat și anumite diferențe între grupuri și indivizi.
Astfel, primii personologi (Heraclit, Socrate, Hippocrate, Aristotel și Galen) au
încercat să creeze teorii care să explice comportamentul uman ca funcție a manipulării
eterice, a presiunii sociale, a alegerilor personale sau a caracteristicilor fizice
(Hergenhahn, 1992, citat de Strack, 2005). |
|