| REZUMAT: |
Din Primul Război Mondial, România iese traumatizată, dar învingătoare şi cu alte teritorii
majoritar românești alipite la Vechiul Regat, căruia, practic, îi dublează teritoriul și populația.
Or, a construi biserici ortodoxe devine, în acest context, un gest cu mult mai dramatic decât
fusese în Dobrogea, după 1878; cu atât mai mult cu cât el se manifestă în medii etnice –
neromânești şi neortodoxe – şi în centrul unor țesuturi urbane puțin pregătite să îl asimileze.
Dacă diferența etnică în Dobrogea era oarecum compensată de predominanța ortodoxiei ca
religie a „ghiaurilor” – greci, bulgari, români, ruși – în Transilvania etnicitatea şi religia dublau
dificultatea – şi, pe cale de consecință, amplificau miza – readucerii ortodoxiei „înapoi” pe
locurile unde istoria o nedreptățise. |
|