| REZUMAT: |
Cercetarea supune atenției noastre o temă ce este axată pe unul din cele mai importante concepte din literatura sapiențială a Vechiului Testament: hochma care în limba română este tradus prin termenul înțelepciune. Cu
toate că acest concept este unul definitoriu în teologia vechitestamentară, studiile realizate de bibliștii români se axează, cu mici excepții, doar pe aspectele generale ce definesc această tematică. Cele trei direcții dezvoltate în literatura românească de specialitate sunt concentrate: a) pe descrierea contextului istoric și literar în care au apărut scrierile sapiențiale (Dumitru Abrudan, Atanasie Negoiță), b) pe stabilirea reperelor care favorizează
identificarea Fiului lui Dumnezeu cu înțelepciunea care în aceste scrieri este personalizată (Nicolae Neaga, Teodor Burcuș), și c) pe definirea traseului pe care conceptul îl are de la înțelepciunea practică la filosofia greacă care își pune amprenta asupra acestei noțiuni (Ioan Chirilă, Vasile Mihoc). |
|