| REZUMAT: |
În viața agitată și aglomerată a zilelor noastre adultul este mereu pe
fugă, în extenuanta goană după mai mult și mai bine, nemaigăsind, adesea,
timp pentru a vorbi cu copiii, pentru a se juca, pentru a reflecta…
Parafrazându-l pe Antoine de Saint Exupery (1943), am putea spune că
oamenii mari au uitat cum este să fii copil. Priviți prin ochii copilului,
adulții de astăzi par să “nu mai înțeleagă singuri nimic şi este obositor
pentru copii să le dea întruna lămuriri peste lămuriri”. Și atunci, cum
putem juca rolul de părinte care reușește să vadă lumea și prin ochii
copilului, care dincolo de „aspectele serioase” ale vârstei maturității, își
găsește timp să răspundă la întrebări și totodată, să își pună întrebări
despre cine este ca părinte…? |
|