| REZUMAT: |
Conceptul de experiment a intrat în vocabularul artistic odată cu desprinderea
artei de meșteșug și cu utilizarea tehnologiei în producerea obiectului sau
a valorilor cultural–artistice. Prin definiție, noțiunea de experiment este legată
de o procedură care testează și demonstrează o ipoteză, în general științifică.
Deși, aparent, experimentul în artă și în filmnu are greutatea unui experiment
științific, deoarece gândirea creativă este mai degrabă un proces ludic, în fapt,
artistul folosește aceeași metodă. Comparația făcută de Alexandre Astruc în
citatul din deschiderea acestui capitol leagă însăși definiția spiritului cartezian
de limbajul filmic. Cunoscutul regizor și teoretician al Noului Val francez susține
înmanifestul său, intitulat Nașterea unei noi avangarde: Caméra-Stylo, faptul
că limbajul cinematografic poate avea un rol cognitiv sau poate fi folosit cu
precizia unui text scris în formularea unei idei abstracte. Asemeni textului lui
Descartes, Discurs asupra metodei, limbajul cinematografic non-narativ, comun
filmelor poetice, experimentale sau eseurilor cinematografice, va putea revoluționa
gândirea umană. Această comparație nu este deloc întâmplătoare pentru
că, pe de-o parte, filmul experimental explorează posibilitățile de comunicare
ale limbajului audio-vizual, iar, pe de altă parte, se folosește de noile
descoperiri tehnologice în generarea unui nou tip de conținut semiotic. |
|