REZUMAT: |
La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial a circulat din nou
expresia cele două strane cu referință la colaborarea dintre cele două
Biserici, într-o perioadă istorică pe care o putem compara cu o punte
putredă, în sensul că ocupantul sovietic al țării și acoliții săi lăsau să
se creadă că România va cunoaște alegeri libere și va reveni la un regim
politic democrat. În realitate, această butaforie era menită să mascheze
începutul procesului de comunizare a țării, marcat de Guvernul Petru Groza, instaurat la 6 martie 1945. În acea perioadă, repet, cele două
Biserici au colaborat intens, îndeosebi în Ardealul abia revenit în administrarea
țării noastre și nu o dată teatrul unor provocări iredentiste.
Astăzi se știe că scoaterea în afara legii a Bisericii Greco-Catolice
a fost exclusiv opera lui Stalin, înfăptuită prin administrația comunistă
de la București, Biserica Ortodoxă neavând nicio putere politică. Aceeași
soartă o avusese, tot în urma ordinului lui Stalin, foarte numeroasa
Biserică Greco-Catolică din Ucraina. |
|