| REZUMAT: |
Cine sunt eu? Cum sunt eu? Ce valori am? Cât mă prețuiesc? – iată
câteva întrebări pe care fiecare dintre noi ni le putem pune măcar o dată
în viață. Ar fi de dorit ca fiecare dintre noi să ne putem răspunde la ele.
Dar oare putem? Oare suntem învățați să ne putem răspunde? Oare
vrem cu adevărat să ne răspundem? Sunt doar câteva întrebări, așanumitele
întrebări existențiale. Unora ne este ușor să răspundem, dar
altora … deloc ușor. Oare de ce? Oare cine ne ajută, sau ne‐ar putea
ajuta? Dacă este vorba de ajutor, cred că ne putem uita înspre părinții. Ei
ar fi primii care ne‐ar putea ajuta. Ei sunt jaloanele noastre în perioada
micii copilării. Ei fac diferite afirmații despre cum suntem sau cine
suntem. Ei sunt primii care ne creează ideile că suntem buni, sau nu; cât
suntem de buni și la ce. Părinții sunt reperele noastre, sunt primii care
ne dau informații despre valoarea noastră. După părinți, ca modelatori
ai părerii despre noi‐înșine, vin la așa‐numita modelarea noastră,
dascălii (educatori, învățători, profesorii), care confirmă sau infirmă
ceea ce părinții au spus și format la noi, ca și copii. |
|