| REZUMAT: |
Dacă ar trebui găsită o caracteristică esențială a etapei istorice pe care o trăim, probabil că tensiunea
liberal-iliberal ar avea cea mai largă acoperire în problematica diversă și complexă de pe agenda globală. De
la natura discursului politic la versiunile deja binecunoscute (cel puţin terminologic) ale democrației și de la
abordările economice la cele socio-culturale, disputa adversarilor liberalismului cu lumea liberală marchează
noua formă de război a epocii actuale. Într-adevăr, aşa cum ştim astăzi, „sfârşitul istoriei” nu s-a produs în
1989, odată cu triumful democraţiilor liberale asupra regimurilor totalitare comuniste, iar revigorarea
autoritarismului, în noile sale formule ideologice şi identitare, pare acum o revanşă târzie şi o răbufnire a
frustrărilor tuturor celor care urăsc politica libertăţii şi a deschiderii.
Această uriașă tensiune a devenit în ultimii ani o confruntare paradigmatică, a marilor viziuni asupra
guvernării și ordinii mondiale, asupra relațiilor politice și exercitării puterii, o bătălie care va reseta lumea,
indiferent de rezultatul ei. Fie printr-o reconfirmare a supremaţiei valorilor democrației liberale și ordinii
liberale, fie printr-un nou viraj spre autoritarism, care ne va aminti de derapajele ideologice grave și de
tragediile secolului XX, ciocnirea platformelor de gândire liberală cu cele iliberale va face legea în anii și
poate deceniile care vor urma. Tensiunea liberal-iliberal se simte adânc atât în sistemul relaţiilor
internaţionale, punând în discuţie continuarea sau revizuirea ordinii liberale globale, cât şi la nivelul multor
societăţi şi sisteme politice, în care atacul populiştilor şi naţionaliştilor loveşte în fundamentele liberale ale
democraţiilor de tip occidental. |
|