| REZUMAT: |
Cultivarea metacogniţiei, „veriga lipsă din învăţarea şcolară”, după
Nicholls (2003), poate însemna exact cultivarea „celui de-al şaptelea
simţ”, a ceea ce diferenţiază indivizii în privinţa performanţelor lor
(Anderson, 2002), alături de alți factori cum ar fi inteligența, memoria,
atenția, dar și motivația, anxietatea, atitudinea față de activitatea de
învățare, fără a exclude diferențele datorate vârstei, genului sau contextului
social în care are loc învățarea. Cercetările recente au vizat
atât o abordare teoretică a conceptului de metacogniție, în vederea
delimitării dimensiunilor sale, cât și una practică, de evaluare a beneficiilor
aduse de dezvoltarea abilităților metacognitive specifice unor
anumite domenii, de la matematică la limbile străine. Posibilitatea de
a cunoaște, controla și regla propriile procese cognitive presupune formarea
unor competenţe de tip metacognitiv și trebuie realizată odată
cu dezvoltarea cognitvă pentru a le putea oferi elevilor/studenților
instrumente care favorizează o învăţare autentică, durabilă și autonomă. |
|