| REZUMAT: |
„Un erou al timpurilor noastre”, sună una din flatantele caracterizări postume ale lui
Walter Benjamin. „Ultimul intelectual”, afirmă alta. „Un modern tulburat” îl elogiază, en
passant, un însemnat eseist român. Ce anume din viaţa plină de eşecuri şi ratări de tot
felul, ori din opera, ce părea menită iniţial să-şi confirme esoterismul în obscuritate şi
uitare, ale acestui Außenseiter, a făcut posibilă dezvoltarea unui Benjamin-cult2? Şi de ce
ar trebui Benjamin apărat de cultualizarea sa?
Nimic mai departe de dezinteres şi obiectivitate a perspectivei, nimic mai străin de vechiul
Einfühlung şi de altruism decât maniera şi mizele constituirii acestui cult, care generează,
de vreo trei decenii încoace, o industrie academică ce şi-a căpătat consacrarea sa definitivă
în impunerea termenului de „Benjamin Studies”. Şi totuşi, nimic mai grăitor, în acest autolegitimator
pro domo, decât dreptatea acestei recuperări, care înţelege, împotriva tuturor
obscurităţilor, a refulărilor şi a negărilor, cât de precară e starea actuală, starea noastră de
cultură încât să facă din acest marginal şi profesionist al ratării o sinecdocă a condiţiei
actuale a intelectualului. Mitizarea lui Benjamin transformă o vinovăţie într-un punct de
glorie, îmbălsămează deznădejdea, ridică incapacitatea de a acţiona şi resemnarea la rangul
de principii ale acţiunii. Căci ce vinovăţie mai mare a intelectualului decât aceea de a nu fi
capabil să coboare în stradă, ce dezonoare mai mare a teoriei decât aceea de a se vedea
constrânsă să se confrunte cu impracticabilitatea sa, cu eşecul punerii sale în practică? |
|