| REZUMAT: |
Aprofundarea dogmei transmiterii universale a păcatului
strămoșesc și/sau a consecințelor lui s-a făcut, de regulă, în
cadrul conceptual pe care l-au elaborat Sfinții Părinți. Aceștia,
folosind în primul rând mărturiile Scripturii și ale Tradiției, și
în al doilea rând (și inevitabil) conceptele gândirii epocii lor și
specificul limbii grecești (respectiv latine), au căutat să dea o
expresie cât mai precisă și mai concentrată Revelației. Biserica
a păstrat acest cadru până în zilele noastre, deși sistemul conceptual
al gândirii umane a evoluat, s-a rafi nat și s-a îmbogățit
cu concepte noi, de mare încărcătură semantică. Probabil nu
a fost nevoie până acum de lărgirea acestui cadru sau această
nevoie nu a fost resimțită sufi cient. Și e posibil ca nici în viitor
să nu fi e necesară o asemenea întreprindere de amploare,
riscurile ei fi ind considerate prea mari în raport cu foloasele
ce ar urma. Ar putea crește din nou impactul Revelației asupra
gândirii și culturii contemporane, însă în același timp ar
exista primejdia diluării și denaturării dogmelor.
|
|