REZUMAT: |
Încheierea Primului Război Mondial a adus cu sine profunde
transformări la nivel național, social, economic și cultural.
Desăvârșirea unității naționale românești prin actul de la 1 decembrie
1918 a deschis calea unor profunde prefaceri, între care și aceea a unei
dezvoltări educaționale superioare. Se puneau bazele primei
universități românești la Cluj în 1918. Profesorul Sextil Pușcariu, unul
dintre pionierii fondatori ai Universității, într‐un discurs de mare
impact, adevărat manifest cu privire la rolul și locul universității,
afirma: „Menirea principală a universității este și va trebui să
rămână cea de școală superioară care are să pregătească
generațiile viitoare de muncitori intelectuali, cultivând
învățământul clasic. Universitatea nu are voie însă să se
restrângă la activitatea aceasta școlară, mai mult reproductivă, ci
ea are și misiunea de a fi un lăcaș al cercetărilor originale.
Universitatea românească, cel puțin pentru un șir de ani, până
când vom avea și noi, ca popoarele cu o cultură veche, o pleiadă
de învățați în afară de cadrele universitare, mai are o a treia
datorie de îndeplinit, cea de popularizare a științei”. |
|