REZUMAT: |
Lucrarea de față reia, cu modificări minimale, textul tezei de doctorat Stilul ca parametru
componistic, pe care am elaborat-o între anii 2009-2016, sub îndrumarea prof. univ. dr. Cristian
Misievici, în cadrul Școlii doctorale „Sigismund Toduță” a Academiei Naționale de Muzică
„Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.
De la momentul scrierii lucrării și până astăzi, stilistica muzicală și celelalte discipline care miau
servit conturării propriei abordări a problematicii stilului au înregistrat noi achiziții. De asemenea,
creațiile muzicale proprii analizate au fost sau urmează să fie îmbunătățite, pentru a fi, mai apoi,
publicate. Cu toate acestea, am preferat păstrarea conținutului inițial al lucrării, din două motive. Pe
de-o parte, am dorit ca această ediție să reflecte fidel o anumită etapă în gândirea mea teoretică și
creativă, aceea configurată în anii formării mele doctorale. Pe de altă parte, ideile teoretice exprimate
atunci au continuat să-mi călăuzească parcursul componistic. Un prim exemplu îl constituie lucrarea
Răspântii. O poveste românească (2018), operă-frescă pe un libret de Cosmina Timoce-Mocanu,
dedicată celebrării Centenarului Marii Unirii, care redă o cronologie selectivă și simbolică a devenirii
noastre etnice și naționale, printr-o formulă muzical-dramaturgică ce reinterpretează documente din
cele trei mari tradiții stilistice reprezentative ale culturii muzicale românești: folclorul, cultura
orientală și cea occidentală modernă și contemporană. Al doilea exemplu este cel al lucrării Bar-tiktók
pentru cvartet de coarde (2020), dedicată comemorării a șaptezeci și cinci de ani de la moartea
compozitorului Béla Bartók, în care, făcând aluzie la anumite principii de funcționare ale celebrei
aplicații TikTok, am alăturat într-o poveste cu sens motive emblematice din cele șase cvartete
bartókiene, precum și din schița celui de-al șaptelea, neterminat. |
|