RUNCAN Miruna, MĂNUȚIU Mihai
Studii de Teatru şi Film. Volumul V. Regizori, dramaturgi, compozitori

 
  ARTA
   
  978-606-37-0868-8
  2020
 
  E-BOOK INTEGRAL
Format: add to cart
   
REZUMAT: Postmodernismul teatral românesc – presupunând că așa ceva există ca atare, adică o atitudine estetică dotată cu conștiință de sine, intențional acoperită și manifestă – n‐a avut cu adevărat parte de un spațiu și de un timp de dezbatere, coagulant. Ca și modernitatea la care facem adesea referiri, fără s‐o fi studiat îndeajuns și având prea puține texte de încredere care s‐o descrie și analizeze, tardo‐modernitatea teatrală suferă cronic de lipsa unui aparat consistent, istoric și estetic, critic și sintetic. Spre deosebire de spațiul literaturii (proză, poezie, eseu, teorie literară), sau al plasticii, direcțiile „postmoderne” în teatrul care se practică, de decenii bune, pe scenele noastre sunt sesizabile aproape exclusiv în coada de cometă a celorlalte practici culturale și, ce e cel mai vizibil, nu au o energie polemică‐definitorie. Au, adică, un soi de afazie identitară, rămânând undeva în zona variațiunilor stilistice; iar asta nu e vina artiștilor ci, aș îndrăzni să spun, a unei copleșitoare părți a lumii critice și academice din proximitatea fenomenului teatral, prea puțin interesată să reflecteze cu temeinicie asupra devenirii teatrului nostru.