| REZUMAT: |
Comunicarea teatrală este un proces complex, stratificat după logica dublării
interlocutorilor. Teatrul, citând expresia reuşită a lui Ivo Osolsobě,
este un proces comunicaţional realizat prin comunicarea comunicării.1 Comunicarea
dintre scenă şi sală, dintre creatorii colectivi (scriitorul, regizorul,
scenograful, actorii etc.) şi public se realizează prin comunicarea care
are loc în spaţiul dramatic între personajele ludice. Oricum, comunicarea cu
publicul se realizează indirect, mijlocit prin comunicarea partenerilor. Există
desigur aparteuri, enunţuri adresate direct publicului, „fără ştirea partenerului”
şi, mai ales în comedia clasică, se cunoaşte un sistem întreg de
enigme construite prin distribuirea inegală a informaţiei printre personajele
scenice şi public. Totodată experimentele scenice din ultimul secol teatral
au pus în circulaţie formule noi pentru comunicarea directă cu publicul.
Totuşi, ceea ce caracterizează comunicarea teatrală constă în desfăşurarea ei
mijlocită, indirectă: comunicarea între scenă şi sală se face prin comunicarea
mai mult sau mai puţin organică dintre personajele scenice. |
|