| REZUMAT: |
Tematica sufletului uman reprezintă unul dintre subiectele care au
manifestat o atracție constantă pentru demersul explorator al cunoașterii
umane. Cine suntem, în esența trăirilor și gândurilor noastre, ce anume
ne definește dincolo de structura anatomică și spre ce tindem ca entități
conștiente de sine? Sunt doar câteva dintre interogările în jurul cărora a
gravitat meditația umană filozofică timpurie.
Explicația mitico-religioasă a constituit o îndelungată perioadă de
timp cea mai bine întemeiată replică elaborată la aceste interogări
existențiale primordiale. Odată cu desprinderea de viziunea medievală
teologică și apariția Renașterii și apoi a Iluminismului, civilizația occidentală
cu precădere a simțit nevoia unei acute renunțări la conceptele
tradiționale de suflet și Divinitate, concepte moștenite dinspre resurecția
creștină împletită cu tradiția filozofică a vechilor greci. Astfel, așezându-se
sub semnul îndoielii existența Dumnezeului creștin și, implicit, a sufletului
nemuritor uman, a fost necesară deschiderea unui câmp al cercetărilor
specifice menite să argumenteze poziția acestor negări conceptuale, precum
și să propună alte perspective și opțiuni alternative. |
|