BRAȘAI Ovidiu Dorian
Mesianism și eshatologie în Zaharia 9‐14

 
  TEOLOGIE
   
  978‐606‐37‐0977‐7
  2020
 
  REZUMAT
Format: add to cart
   
REZUMAT: În literatura de specialitate, Cartea Profetului Zaharia a fost adesea împărțită în două părți (Proto-Zaharia, cap. 1-8 și Deutero-Zaharia, cap. 9-14). Specialiștii arată că primele opt capitole ale cărții se diferențiază ca stil de lucru de următoarele șase. Prima parte se preocupă preponderent de aspecte istorice, iar ce cea de-a doua prezice un timp eshatologic, demarcat mai ales prin folosirea sintagmei „în ziua aceea” (ex. Zah 9,16; 12,3.6.9) – o zi sau o perioadă de teroare și „prăpăd” (Zah 14,12), o zi de război acerb purtat de popoare împotriva Ierusalimului (ex. Zah 12,2); și o zi în care Dumnezeu se implică în sfera omenească cu scopul de a izbăvi Sionul și seminția lui Iuda (ex. Zah 12,3-5) și de a instaura Împărăția Sa universală (ex. Zah 14,16). Totodată, această a doua parte cuprinde câteva profeții mesianice remarcabile (Zah 9,9; 10,4; 11,12-13; 12,10; 13,7), a căror valoare este confirmată în Noul Testament, când cuvintele enunțate de Zaharia sunt citate de către cei patru evangheliști.