BODOGAI Simona Ioana
Asistența socială a persoanelor vârstnice. Metode actuale și construcție planificată

 
  SOCIOLOGIE
   
  978‐606‐37‐0956‐2
  2020
 
  E-BOOK INTEGRAL
Format: add to cart
   
REZUMAT: Îmbătrânirea demografică a populației (creșterea ponderii vârstnicilor în totalul populației) conduce la creşterea presiunii populaţiei vârstnice asupra populaţiei adulte, potenţial active, și implicit asupra sistemelor de sănătate, asistenţă socială, asigurări sociale, cu implicaţii pentru politica economică şi socială (“bătrâneţea este a tuturor şi a fiecăruia dintre noi”, Balogh, 2000, p. 271). Astfel se deteriorează raportul dintre cei care contribuie și cei care beneficiază, sistemul de pensii are dificultăți în a susține corespunzător populația vârstnică, sistemul de sănătate trebuie să se adapteze la nevoile specifice ale unui grup mai mare de persoane în etate, rețeaua de asistență socială necesită să ”prindă între ochiurile” sale tot mai mulți vârstnici care nu reușesc să aibă un trai decent, fiind insuficient protejați de celelate sisteme de protecție socială; constatăm, de asemenea, declinul aranjamentelor informale și tradiționale privind securitatea seniorilor (bazate pe relații de familie și rudenie) și accentuarea dependenței sursele non-familiale de sprijin. Toate aceste probleme necesită soluții sociale, iar soluțiile promovate prin politici trebuie să aibă la bază cercetări realizate de specialiști la nivel național și în mod regulat. Se ridică într-adevăr problema finanțării acestor cercetări, însă constatăm cu regret că în domeniul protecției sociale a persoanelor vârstnice s-au realizat foarte puține studii în România.
Duplicate entry '10189187-editura' for key 'PRIMARY'