| REZUMAT: |
Actul de la 1 Decembrie 1918, care consfinŃea unirea Transilvaniei cu
România, a deschis o nouă etapă în viaŃa noului stat naŃional, în dezvoltarea sa
social-economică, în creaŃia culturală, în afirmarea si schimbul internaŃional de
valori materiale si spirituale. Dar pe lângă înnoirile de structură în viaŃa
politică, economică, socială si economică, cu o serie de reforme democratice,
au avut loc schimbări profunde si în viaŃa Bisericii Ortodoxe Române.
Prima îndatorire care revenea Bisericii în noua situaŃie politică a fost aceea
a organizării ei unitare, sub conducerea Sfântului Sinod din Bucuresti, act necesar
atât Bisericii, cât si noului stat naŃional. De fapt, Marea Unire a cuprins în acelasi
cadru statal trei Biserici autocefale (Biserica Ortodoxă din Vechea Românie,
Mitropolia Transilvaniei si Mitropolia Bucovinei), precum si o eparhie din
Biserica Ortodoxă Rusă, anume Arhiepiscopia Chisinăului. Unificarea s-a impus
datorită faptului că modul de organizare si de conducere bisericească în aceste
Biserici din provinciile istorice ale Ńării a fost cu totul diferit.
În Biserica din Vechea Românie a existat o dependenŃă sau o subordonare
aproape totală faŃă de stat, ceea ce a avut ca urmare faptul că viaŃa bisericească,
asemenea celei politice, a fost într-o permanentă instabilitate si frământare. |
|