REZUMAT: |
Ghid de consiliere comportamentală bazat pe creșterea motivației și rezolvarea problemelor
Prezentul manual a fost dezvoltat cu intenția de a servi drept sprijin practicienilor care lucrează cu și pentru oameni și care aleg să includă în agenda lor de lucru schimbarea comportamentală. Astfel, manualul este adresat consilierilor psihologici, psihoterapeuților, asistenților sociali, personalului medical (medicilor, asistenților medicali, etc.), practicienilor în sănătate publică (asistenților comunitari, navigatorilor de pacienți, etc.), nutriționiștilor, antrenorilor de sport, personalului didactic, consilierilor spirituali, formatorilor (En., trainers) și oricăror practicieni care au scopul de a-i ajuta pe ceilalți să realizeze acele schimbări necesare atingerii bunăstării (definim bunăstarea ca stare care permite individului îndeplinirea obiectivelor personale și sociale și care constă în menținerea unui echilibru între resursele psihologice, fizice și sociale ale individului și provocările pe care acesta le întâmpină în viața de zi cu zi). |