REZUMAT: |
Teatrul scenic ocupă o suprafață din ce în ce mai amplă în
cadrul artelor. Interacţiunea artelor vizuale cu cele auditive câștigă
teren. Se constată că sincretismul se impune în opera contemporană
mai mult decât în primele decade ale secolului XX, iar acest fapt
nu poate decât să conducă la anumite dezvoltări. Aceste dezvoltări
se nasc în cadrul interdisciplinarității, care determină noi concepții
estetice ale artei moderne.
Din această perspectivă, legăturile
dintre artă și știință nu pot fi trecute cu vederea. Este limpede că,
în trecutul ei destul de îndepărtat, în genul operă, libretul activa o
parte dintr-o poveste, de inspirație cotidiană ori imaginativă, iar
muzica ce-i era destinată se baza pe situațiile lui narative (acțiune,
conflict, intrigă, desfășurări interioare, deznodământ). Fără îndoială
că manifestarea elementului sincretic este prezentă, prin duetul
libret-muzică, încă din acele timpuri și până astăzi în operă, însă
nivelele de receptare s-au schimbat, în zilele noastre, mai vizibil
ca oricând. Libretul poate fi analizat separat, prin concursul mai
multor tipuri de investigaţie; de asemenea, muzica poate fi și ea
analizată ca entitate de sine stătătoare. |