REZUMAT: |
Prezența tainică a Sfântului Duh în Sfânta Scriptură poate fi percepută încă
din primele pagini ale cărții Facerea (Fac 1, 2). Cu toate că Duhul lui Dumnezeu nu
este considerat în mod explicit o Persoană distinctă în Vechiul Testament, lucrarea
Sa este vizibilă în multe texte. Dintru început, Vechiul Testament dă mărturie despre
Duhul Sfânt, căci El„ Se purta pe deasupra apelor” (Fac 1, 2), când a fost creat cerul și
pământul.
Toate zilele creației marchează noi și noi lucrări ale Sfintei Treimi, la care
participă și Duhul Sfânt. Încă din actul creației, omul s-a aflat în legătură tainică cu
Duhul Sfânt, prin darul vieții pe care l-a primit de la Dumnezeu (Fac 2, 7). Comuniunea
omului cu Duhul Sfânt a avut însă de suferit după căderea acestuia în păcat fiindcă
una dintre consecințele pricinuite de neascultare, a fost pierderea harului divin.
În Vechiul Testament, Duhul Sfânt desăvârșește lucrarea Tatălui și o pregătește
pe cea a Fiului, prin insuflarea profeților. Fără Duhul Sfânt, revelația lui Dumnezeu
cuprinsă în Vechiul și Noul Testament nu s-ar fi putut realiza. |