REZUMAT: |
Vizita Sfântului Părinte Papa Francisc la Blaj, în data de 2 iunie 2019,
a avut un puternic impact asupra Bisericii Române Unite cu Roma, Greco‐
Catolică, dar și asupra vieții sociale, pe plan local și național. Conștiința
publică a fost pătrunsă de conceptele cheie ale acestei vizite pontificale:
universalitate și incluziune.
Simpozionul internațional „Să mergem împreună”: universalitate și
incluziune. Doi ani de la Vizita Papei Francisc la Blaj (2019‐2021), organizat
online în 9‐10 iunie 2021, s‐a înscris în dorința Bisericii Române Unite cu
Roma de a marca aniversarea vizitei apostolice a Sfântului Părinte Papa
Francisc în Mica Romă. Evenimentul academic, organizat cu binecuvântarea
Preafericitului Părinte Cardinal Lucian Mureșan, de Arhiepiscopia Majoră a
Bisericii Române Unite cu Roma în colaborare cu Facultatea de Teologie
Greco‐Catolică din Universitatea Babeș‐Bolyai Cluj‐Napoca, s‐a desfășurat sub
înaltul patronaj al Eminenței Sale Cardinal Leonardo Sandri, Prefect al
Congregației pentru Bisericile Orientale. |