S‐au scris și s‐au spus, de‐a lungul timpului, despre Mircea Gelu Buta, atât de multe cuvinte întraripate de simțămintele prieteniei și recunoștinței, ale admirației și ale colegialității. Multe dintre ele le‐am auzit la faimoasele întâlnirii „Medicii și Biserica” și o parte dintre ele le‐am consemnat în primul volum editat în onoarea celui pe care îl numeam atunci „un om de suflet pentru suflete”.

Și totuși s‐au spus prea puține cuvinte despre cel ce slujește Cuvântului întrupat în multe moduri. Slujește de multă vreme la căpătâiul celui cuprins de suferință cu siguranța pe care ți‐o dă știința și cu seninătatea pe care ți‐o dă credința în Puterea nebiruită a Celui înviat. Slujește la catedră cu autoritatea experienței binelui și oferă deschideri spre orizonturile întâlnirii cu Cuvântul ce umblă printre noi în chipul semenului și ale mărturisirii Lui prin fapte înnobilate de iubire. Se pune, cu o generozitate care uneori e greu de înțeles în slujba cetății și a oamenilor ei, unește lumea medicală, animă viața culturală, trudește la ctitorii vizionare, strânge mărturii despre trecut și dă glas adevărurilor pe care unii le vor uitate, creează, cu eleganță, punți de lumină între oameni și lumi. Știe să dea credit tinereții, apreciază performanța maturităților responsabile, cultivă elogiul seniorilor și memoria predecesorilor, se lasă învățat de Cuvânt și prin cuvânt și faptă dă imbold spre lucru bun.