REZUMAT: |
„La început era Cuvântul” (Ioan 1,1). Așa își începe Sfântul Apostol Ioan evanghelia sa.
Iar, pe firul matematic, Cuvântul este chipul Tatălui, adică icoana Acestuia. De aici,
următoarea idee ar putea fi exprimată astfel: „la început a fost I(i)coana”. Sfântul Apostol
Pavel întărește acest înțeles atunci când, în Epistola către Coloseni, afirmă: „Acesta (Hristos)
este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura” (Coloseni 1,
15). Iar cea de-a treia idee în acest triptic vine în consecință, lumea însăși este un limbaj al
cuvintelor, dar și o întâlnire a icoanelor, după modelul Cuvântului și a Icoanei de dincolo de
timp.
În acest cadru se mișcă omul-icoană în dorul său către prototip și, pe măsură ce se apropie
de Acesta, capătă caracteristici dintre cele mai specifice și definitorii. Icoana, prin excelență,
îi devine scop pentru o viață și de-o viață, iar, pentru acest deziderat, se înconjoară de icoane,
care să îi dea mărturie despre Icoană și despre cum se poate deveni icoană. Această realitate
descrie B(b)iserica, drept loc al sălășluirii Icoanei și a icoanelor celor care anunță și indică
casa lor de drept, dar și a noastră, Împărăția. „În biserica slavei Tale stând, în cer ni se pare a
sta”, acest tropar al utreniei ne indică această conexiune vizuală. |