FÖLDES Ionuț
Circulația grijii și solidaritate intergenerațională. Legături familiale transnaționale în contextul emigrației din România

 
 
   
  978‐606‐37‐1724‐6
  2022
 
  E-BOOK INTEGRAL
Format: add to cart
   
REZUMAT: Analiza sociologică și antropologică a familiei și a relațiilor de rudenie are rădăcini puternice în tradiția celor două discipline. Studierea acestei dimensiuni a vieții umane este cel mai adesea parte integrantă a multiplelor paradigme sociale. Modul în care gândim, interpretăm, înțelegem sau proiectăm ideea de familie cunoaște multiple forme, puternic legate de cursul istoric, de normele sociale, cultură și formele de organizare economică. Literatura de specialitate oferă variate definiții ale familiei și rareori se poate observa existența unui consens între acestea. Atât în mediul academic cât și în spațiul mai larg al vieții sociale întâlnim multiple semnificații atribuite familiei, a relațiilor dintre membrii acestora sau a raportului dintre ceea ce unii numesc spațiu privat, intim sau familial, pe de o parte, și spațiu public, tot ceea ce este în afara familiei, pe de altă parte.