Am preferat ideea de „pelerinaj hermeneutic” celei enunțate de colegii occidentali care vorbesc despre a fi „pierdut printre erminii”, deoarece nu am tendința de a idealiza sau dogmatiza niciuna dintre erminiile biblice desfășurate în istorie, ci să reflectez, pe cât îmi este cu putință, la Cel care este hermeneutul și exegetul prin excelență, la Hristos Dumnezeu-Om. Din această perspectivă trimit la ideea de pelerinaj, deoarece Pelerinul nu caută un loc, nu caută o regulă teoretică, ci caută regula întrupată, regula în-cuvântată. Sfântul Iustin Popovici de la Celie subliniază în lucrarea sa Abisurile gândirii și simțirii umane faptul că înțelepciunea și teologia divină sădită de Dumnezeu în toată zidirea sunt revărsate de Însuși Hristos Domnul, Logosul veșnic. Acestea devin „manifeste numai în lumina Logosului lui Dumnezeu Cel întrupat. Numai atunci când este luminată de strălucirea lui Dumnezeu întrupat poate să priceapă mintea omenească (rațiunea) sensul dumnezeiesc și rațional (logos-ni) al zidirii, adică sensul din zidire al Logosului dumnezeiesc, și să se lase convinsă, în felul acesta, de adevărul cuvintelor Apostolului: toate au fost făcute prin El și pentru El.”

Studiile cuprinse în acest volum ne aduc în față adevărul: Hristos este criteriul hermeneutic suprem, reazăm și temelie a oricărei exegeze. O exegeză care face abstracție de acest criteriu poate fi o minunată cercetare filologică, istorică, filozofică sau de alt fel, dar nu teologică. Noi promovăm dimensiunea teologică ca încercare constantă de a aduce omul în ipostaza omului total/integral (Theoantropică) și în cea a cunoașterii totale.