REZUMAT: |
Cartea Iov, atât prin complexitatea ei literară, cât și prin provocările ei
hermeneutice, filosofice și teologice, continuă să contrarieze și să capteze atenția
cercetătorilor. Pe lângă faptul că este considerată una dintre cărțile Bibliei cu cel
mai bogat stil artistic, de-a lungul veacurilor, Iov a constituit un interes major nu
numai pentru teologi, ci și pentru artiști, filosofi, psihologi, psihiatri și sociologi.
În teologie, părerile sunt împărțite cu privire la tematica dezbătută în
această carte. Anumiți cercetători au considerat că problema suferinței este
centrală, alții au observat o tematică mai nuanțată care are în vedere natura lui
Dumnezeu, natura omului și natura relației dintre Dumnezeu și om. De
asemenea, foarte mulți, pornind de la întrebările lui Iov, au sugerat că această
carte are drept scop să răspundă la două întrebări importante: 1) De ce suferă cel
neprihănit? și 2) Care este soluția la problema răului? Având imaginea de
ansamblu asupra cărții, s-a ajuns la concluzia că aceasta nu este pentru Iov, ci
pentru cititorii ei. Din această perspectivă, cititorul poate cunoaște și înțelege
ceva despre cele trei dimensiuni ale credinței în Dumnezeu: încrederea, relația și
loialitatea.
Studiul de față vine cu o nouă abordare încercând să surprindă care sunt
elementele practice ale religiei lui Iov, plecând de la unul dintre, posibil, cele mai
intrigante capitole ale cărții: partea finală a celui de-al doilea solilocviu, și anume
capitolul 31. |