REZUMAT: |
Suferințele și martiriul Fericiților Episcopi s-a transformat din lacrimi, întristare
și durere în triumful biruinței și primirea cununii muceniciei prin beatificarea lor de
către Papa Francisc pe Câmpia Libertății din Blaj (2 iunie 2019). Timpul catacombelor
a însemnat pentru Biserica Română Unită o pagină de istorie scrisă prin
viețile celor ce au intrat în rezistența împotriva regimului totalitar, episcopi, preoți,
călugări, călugărițe și credincioși laici și-au manifestat credința în Hristos și au
rămas fideli misiunii de refacere a unității dintre Biserici și au slujit pe altare
improvizate în casele care deveneau semnele prezenței lui Dumnezeu într-o lume
ostilă care dorea să întemnițeze și speranța din sufletele oamenilor ca să-i țină în
robie. Aceste unghere, în care un pahar sau o farfurie simplă puse sub un crucifix
deveneau adevărate vase liturgice în care se cobora Isus întrupându-se în Sfânta
Euharistie în timpul Sfintelor Liturghii celebrate pe ascuns. Acele case au fost
adevăratele catedrale în care Mântuitorul și-a revelat măreția! Această amintire a
trăirii credinței în perioada de restriște a fost pusă pe pânză de Doamna Alexandra
Belciug, artist plastic și martora acelor ani, a cărei pictură am ales-o – cu permisiunea
Dumneaei – pentru afișul evenimentului și pe coperta cărții de față. Este o
imagine care ne trimite spre o călătorie în timp...
În acest timp al catacombelor din istoria recentă |
|