| REZUMAT: |
Dumnezeul cel viu este unul al acțiunii, al intervenției în
istorie și, în acest sens, imaginea Lui este conturată în scrierile
Vechiului Testament prin intermediul antropomorfismelor,
subliniindu-se astfel caracterul Său personal, întrucât El
vorbește (Fac 1,3), ascultă (Ieș 16,12), vede (Fac 6,12), simte
(1Rg 26,19), râde (Ps 2,4; 58,9), cheamă (Is 7,18) și dispune
de organele corespunzătoare acestor funcții: are ochii (Am
9,4), mâini (Ps 138,5), brațe (Is 51,9; 52,10; Ier 27,5), urechi
(Is 22,14), picioare (Nm 1,3; Is 63,3). Toate aceste aspecte
Îl prezintă ca fiind activ în relația cu omul, pe care caută să
îl îndrume spre împlinirea binelui și spre rămânerea în viață. |
|