| REZUMAT: |
Se împlinesc 500 de ani de la trecerea la Domnul a domnitorului Neagoe
Basarab, fapt pentru care se cuvine să realizăm o repunctare a aspectului esențial din
creația cultural-teologică a domnitorului, de curând canonizat de Biserica noastră.
Pentru a înțelege contextul în care au fost redactate învățăturile sale către fiul său
Teodosie se impune să o caracterizăm succint perioada secolului al XVII-lea care a
fost marcat de câteva evenimente de o însemnătate culturală aparte pentru literatura
religioasă. Perioada de început a acestui veac are ca punct de referință Învățăturile
lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, iar sfârșitul are ca reper Divanul sau
gâlceava înțeleptului cu lumea operă ce aparține unui alt domnitor, de data aceasta
din Moldova – Dimitrie Cantemir. În opinia specialiștilor aceste două scrieri fac
parte din aceiași zonă literară care pentru arealul lexical și de exprimare din zilele
noastre se referă și la un anumit tip de leadership etic și teologic care corespundea
unei societăți orientate teocentric. Dacă avem în vedere faptul că acest secol este
marcat de o serie de mărturisiri de credință, atât în mediul nostru prin Sinodul de
la Iași din 1642 și prin Mărturisirea lui Petru Movilă, cât și în cel panortodox prin
Mărturisirile lui Mitrofan Critopol al Alexandriei (1625), Chiril Lukaris (1629) și
Dositei al Ierusalimului (1672), putem afirma că ne aflăm într-o perioadă în care
Răsăritul a fost constrâns să realizeze o definiție identitară, un areal al mărturisirii de
credință. Așadar, în acest context se cuvinte să privim opera menționată și activitatea
lui Neagoe Basarab. |
|